Donald Trump i-a întins covorul roșu lui Vladimir Putin, a organizat un survol militar și l-a invitat pe liderul de la Kremlin să călătorească în limuzina sa blindată. Pompa ceremonială l-a transformat pe Putin într -un oaspete de onoare . „Trump nu a primit nimic, Putin a primit totul”, au punctat mulți comentatori politici, dar ideea de „teatru” omite esențialul. Atât pentru Trump, cât și pentru Putin, teatrul este substanță. Așadar, și Donald Trump și-a primit partea lui de plăcintă, punctează Inna Bondarenko într-o analiză publicată de The Moscow Times.
Ulterior, Donald Trump l-a găzduit, la Washington, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, alături de șapte lideri europeni.
„Încă o dată, coregrafia a concurat cu diplomația. Zelenski – criticat în februarie pentru că s-a prezentat în «uniformă», a apărut de data aceasta într-un costum și o cămașă. Negre. A zâmbit, i-a mulțumit lui Trump de cel puțin opt ori și ...