Sancțiunile vizează, în principal, sistemul bancar sirian, care a fost până în prezent interzis pe piețele internaționale de capital, potrivit diplomaților. Ei subliniază că acest acord al ambasadorilor UE trebuie încă să fie aprobat oficial marți de miniștrii de Externe ai celor 27 de state membre ale uniunii, reuniți la Bruxelles.
Această ridicare a sancțiunilor pe care UE le-a decis împotriva regimului președintelui destituit Bashar al-Assad prevede, de asemenea, o deblocare a activelor Băncii Centrale Siriene, potrivit surselor citate.
Donald Trump a anunțat, de asemenea, marțea trecută că ridică toate sancțiunile americane împotriva Siriei, în ajunul unei scurte întâlniri cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa în Arabia Saudită.
Articolul UE, pregătită să ridice toate sancțiunile econom...