Un copil în vârstă de 2 ani și-a pierdut viața vineri seară, după un incident produs într-o zonă de agrement destinată copiilor, amenajată în cadrul evenimentului Zilele Orașului Satu Mare. O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Potrivit presei locale, trei copii se aflau pe un tobogan gonflabil amplasat în zona dedicată celor mici, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Orașului Satu Mare.
Deocamdată, circumstanțele exacte ale incidentului nu sunt clare. Primele informații indică faptul că cei trei copii s-ar fi lovit între ei, iar băiețelul de 2 ani a avut nevoie de intervenția de urgență a echipajelor medicale.
Medicii au încercat să-l salveze mai bine de o oră
La fața locului au intervenit echipaje medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Copilul a fost resuscitat timp de peste o oră, însă, în ciuda eforturilor depuse de med...

acum 6 zile
6




















English (US) ·
Romanian (RO) ·