Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București deschide noul an universitar 2025-2026. Ceremonia va avea loc luni, 29 septembrie, începând cu ora 10:00, în Aula Magna situată în Splaiul Independenței, nr. 313.
Peste 7500 de tineri intră în acest an pe porțile celei mai mari universități tehnice din România cu vise mari. Ei sunt viitorii ingineri, cercetători, antreprenori și inovatori care vor construi infrastructura, tehnologiile și soluțiile de mâine.
De mai bine de 200 de ani, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București își respectă misiunea de a pregăti specialiști capabili să răspundă tuturor provocărilor societății. Absolvenții noștri onorează numele Universității oriunde în lume, indiferent de domeniul în care activează. Știința, tehnologia și comunicarea sunt pilonii prin care sprijinim drumul noilor generații către progresul vital al lumii de mâine.