Podul peste râul Bârsa, spre Zărnești și Piatra Craiului, din Brașov, mai are puțin și cade cu totul. Este un adevărat pericol pentru navetiștii și turiștii care trec zilnic pe acolo, dar și pentru camioanele de zeci de tone care îl traversează, relatează Observator News.
Balustrada podului s-a desprins din suport pe o lungime de 10 metri și atârnă înspre albia râului, iar trotuarul a căzut pur şi simplu în apă, pe o lungime de 20 de metri. Localnicii spun că de la o zi la alta, situația devine tot mai gravă.
„Eu am crezut prima dată că a fost un accident de circulaţie. Dar până la urmă am aflat că s-a prăbuşit singur", spune un martor, în timp ce un altul adăugă:
„Eu aş opri circulaţia, domn'le. Pentru siguranţa populaţiei care trece pe acolo. Trece un camion din ăla de 30 de tone, de 50 de tone, Doamne fereşte!”.
Autorităţile au transmis că lucrările de consolidare vor începe în primăvara anului viitor, reparația podului fiind ...