În ciuda avertismentelor de tot felul, turiştii zonelor de munte continuă să întindă coarda norocului, în ciuda faptului că-şi pun în pericol viaţa, dar şi pe ale altor persoane aflate în apropiere.
Un individ aflat la volanul unei maşini a intrat pe o pârtie plină cu copii care se dădeau cu sania. Acesta n-a putut să stăpânească bolidul, care a alunecat încet, pe derdeluş, în jos, printre copiii care trăgeau de sănii.
Episodul a avut loc în Staţiunea Parâng-Petroşani, iar cei aflaţi în zonă n-au făcut altceva decât să filmeze isprava individului şi să posteze filmul pe facebook.
„Aviz amatorilor de urcat cu maşina. Nu vă lăsaţi până nu vine SMURD să vă recupereze, pe voi sau pe alţii”, au transmis cei care au postat filmul.
RECOMANDAREA AUTORULUI:

acum 2 ore
7























English (US) ·
Romanian (RO) ·