UTA Arad-Farul Constanța se joacă sâmbătă de la ora 18.30. Este primul duel în calitate de antrenori pentru Adrian Mihalcea și Ianis Zicu, foști colegi la Dinamo.
Arădenii au început campionatul cu o remiză spectaculoasă, 3-3 cu Universitatea Craiova, meci în care au revenit de la 0-3. A urmat un alt egal cu o reprezentantă a României în cupele europene, 1-1 cu U Cluj, după care au venit două victorii, 1-0 cu FC Hermannstadt (acasă) și 2-1 la Ploiești, cu Petrolul.
Dobrogenii vin după trei victorii la limită, meciuri în care Alexandru Ișfan a marcat de fiecare dată, iar Răzvan Tănasă a înscris de trei ori și a scos un penalty, scrie LPF în avancronica partidei.
Câte două victorii au reușit fiecare în ultimele 10 confruntări directe din campionat. Din cele șase remize din intervalul menționat, trei au fost fără gol marcat.
Din postura de antrenori, Adrian Mihalcea și Ianis Zicu se vor duela în premieră...