Conform sursei citate, marți, 18 februarie, polițiștii din Drăganu, care au continuat cercetările în dosarul respectiv, îl reținuseră, după audieri, pentru 24 de ore, pe cel în cauză.
Motivul: începând cu luna noiembrie a anului trecut, acesta ar fi exercitat în mod repetat presiuni asupra unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din Ciomăgești, prin acte de intimidare și amenințări, încercând să îl determine să își retragă declarațiile date în calitate de martor, într-un alt dosar penal, având ca obiect o infracțiune de furt calificat. Presiunile l-au determinat pe martor să depună plângere împotriva lui.
Cum e cu dosarul de furt? Potrivit curier.ro, împricinatul ar fi sustras, în vara anului trecut, mai multe panouri publicitare prin care erau promovate proiectele prin fonduri europene din Programul „Anghel Saligny” ale primarului în funcție. În acea vreme, el susținea un alt candidat și nu voia ca locuitorii comunei să vadă realizările din mandatul edilului în funcție, co...