Zelenski, anunț crucial de la Summitul de la Paris privind Ucraina: Macron și Starmer, desemnați să reprezinte Europa în negocierile de pace
acum 1 luna
23
"Astăzi, noi toți cei din Europa am convenit că Europa va fi reprezentată de Franța și Regatul Unit. Macron și Starmer. Cred că și acest lucru este important. Este o poziție clară și dorim să transmitem acest semnal tuturor celorlalți parteneri și cu siguranță Statelor Unite", a declarat Zelenski, care a insistat asupra necesității ca Europa să fie reprezentată la masa negocierilor cu Rusia, transmite EFE potrivit Agerpres.
Liderul de la Kiev a spus că regretă faptul că există încă "multe întrebări" și "puține răspunsuri" cu privire la posibila desfășurare a unui contingent european pe teritoriul ucrainean, anunțată de Macron pentru a monitoriza o posibilă încetare a focului cu Rusia.
De asemenea, într-o conferință de presă la Paris, președintele ucrainean a îndemnat Occidentul să împiedice orice ridicare a sancțiunilor împotriva Rusiei, așa cum cere Moscova în vederea unui armistițiu în Marea Neagră, afirmând că aceasta ar trimite 'semnale foarte periculoase'.
SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.
Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).
Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.