Numărul cazurilor de pacienţi care vin la camera de gardă a crescut semnificativ, ajungând la aproximativ 200 în decurs de 24 de ore, a semnalat dr. Adrian Marinescu, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti, potrivit agenției de presă News.ro.
Dintre aceștia, jumătate prezintă infecţii respiratorii acute, iar majoritatea acestora sunt cazuri de gripă.
Sezon gripal intens în România, numărul bolnavilor crește
Conform medicului, noua variantă de gripă aflată în circulaţie are o contagiozitate ridicată și poate provoca complicații grave în rândul categoriilor vulnerabile, cum sunt copiii, persoanele în vârstă și pacienţii cu boli cronice.
Dr. Marinescu avertizează că ne aflăm în plin sezon gripal și că este probabil ca, în săptămânile următoare, numărul îmbolnăvirilor să crească și mai mult.
„În momentul de faţă s-au dublat prezentările faţă de o lună obişnuită, avem în jur de 200 în 24 de ore, mă refer...

acum 3 saptamani
14





















English (US) ·
Romanian (RO) ·