Adina Buzatu a vorbit deschis despre problemele pe care le-a avut în trecut cu mâncarea. ”Nu de puține ori, colegi sau vecini mi-au pus porecle precum elefant, grasă, purcică”, a mărturisit aceasta.
Într-o postare pe care a făcut-o pe contul său de pe o rețea de socializare, Adina Buzatu a povestit despre problemele cu care s-a confruntat în trecut din cauza poftei de mâncare. Vedeta a explicat că s-a ales cu diverse porecle din acest motiv.
”Când eram copil, mă plângeam constant de foame. Deși mâncam des și mult. Nu aveam o burtică, ci două, chiar trei. Nu eram obeză, dar nici candidată ideală pentru cursurile de balet. Nu de puține ori, colegi sau vecini mi-au pus porecle precum elefant, grasă, purcică. Spuse de copii care poate doreau să pară amuzanți sau interesanți. Nu cred că era răutate acolo. Mai degrabă, nu-și dădeau seama că, în timp ce căutau validarea altora, răneau la rândul lor. Provocau rușine și suferință care se pot î...

acum 1 ora
12





















English (US) ·
Romanian (RO) ·