Americanii au descoperit gaze în deșertul din Egipt

acum 1 ora 12

Compania americană Apache Corp., împreună cu Egyptian General Petroleum Corp. (EGPC), a realizat descoperirea după forarea sondei de explorare SKAL-1X în zona South Kalabsha, potrivit unui comunicat al Ministerului Petrolului din Egipt. Testele inițiale indică o producție de aproximativ 736.000 de metri cubi de gaze pe zi și 2.700 de barili de condensat pe zi.

Ministerul a transmis că noua descoperire reflectă efectele pachetului de stimulente și ale procedurilor introduse în ultimii ani pentru încurajarea explorării și a investițiilor. Potrivit autorităților, aceste măsuri au determinat Apache să își extindă activitățile de explorare, mai ales în zone aflate în apropierea concesiunilor deja existente.

„Noua descoperire se află într-una dintre zonele atribuite recent companiei, aproape de actualele sale perimetre de operare, ceea ce crește fezabilitatea investiției și reduce costurile, datorită proximității față de infrastructura și facilitățile de producție existente”...

Sursa: https://www.mediafax.ro/externe/americanii-au-descoperit-gaze-in-desertul-din-egipt-23709052

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.