După o pauză de doi ani, PRO TV a readus pe VOYO serialul „Groapa”, cu cel de-al doilea sezon, iar personajul principal, Sasha Vlahu, este jucat de actorul Daniel Nuță.
Într-un dialog pe care l-a purtat cu Libertatea, Daniel Nuță a dezvăluit cum i se pare cel de-al doilea sezon al serialului „Groapa”.
Ce spune Daniel Nuță despre „Groapa”
„E un serial foarte personal, bazat pe niște principii autentice de familie. E vorba despre iubire, e vorba despre loialitate, e vorba despre încredere, e vorba despre sângele care se transpune și colcăie între membrii familiei. Pentru că ce se întâmplă în «Groapa» e o familie mare. E o familie mare care are tot felul de probleme, e o familie mare cu multe neînțelegeri, e o familie mare care nu își comunică lucruri, e o familie mare care se teme… Membrii familiei se tem… Au secrete între ei, nu vor să și le spună, le e frică să și le spună, nu sunt în stare să comunice…
Și cred că asta e o situație atât ...

acum 3 saptamani
18





















English (US) ·
Romanian (RO) ·