În cadrul ședinței preliminare va fi stabilită, probabil, data audierii privind eliberarea pe cauțiune, alături de alte date importante, precum termenele limită pentru depunerea documentelor și data audierii oficiale privind extrădarea, scrie AP.
Frații Tate au avut o scurtă înfățișare în fața instanței la două zile după arestarea lor, din 18 iulie.
Ei nu sunt obligați să participe la ședința de luni, iar avocații lor au declarat vineri că frații Tate nu intenționează să fie prezenți. Aceștia sunt reținuți într-un centru de detenție federal situat vizavi de clădirea tribunalului.
„Nu ar trebui să fie extrădați”
Frații Tate, care au dublă cetățenie americană și britanică, au milioane de urmăritori pe rețelele sociale și sunt susținători declarați ai președintelui american Donald Trump.
Casa Albă a declarat că ei nu ar trebui să se aștepte la niciun ajutor din partea președintelui.
Întrebată joi dacă administrația de la Casa Albă va interven...

acum 1 ora
19





















English (US) ·
Romanian (RO) ·