„Timp de mai multe luni, conducerea georgiană a făcut agitaţie împotriva UE, Germaniei şi, de asemenea, împotriva ambasadorului german Fischer. Ministrul de Externe a decis să-l recheme pe ambasadorul Fischer pentru consultări privind modul de procedare. Mâine, Consiliul Afaceri Externe al UE va adresa problema Georgiei”, se arată într-o postare publicată, duminică, pe X de Ministerul de Externe german.
Tensiunile diplomatice dintre Berlin şi Tbilisi s-au intensificat în ultimele luni. În septembrie, Ministerul de Externe al Georgiei l-a convocat pe ambasadorul german, acuzându-l că ar fi implicat în promovarea unei „agende radicale” înaintea alegerilor locale.
Totodată, autorităţile georgiene i-au acuzat pe Fischer şi pe alţi diplomaţi europeni că ar sprijini tentative de răsturnare a guvernului.
În paralel, guvernul de la Tbilisi a înăsprit măsurile împotriva opoziţiei pro-europene şi a protestatarilor car...