„Condamn ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei. Astfel de incidente, precum drona căzută azi noapte la Galați, demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO”, afirmă Nicușor Dan, potrivit comunicatului publicat de Administrația Prezidențială.
Acesta a precizat că etățenii trebuie să fie în siguranță, iar acest obiectiv „rămâne prioritatea absolută”.
Președintele a afirmat că instituțiile responsabile au acționat corect și coordonat, reușind să minimizeze riscurile prin detonarea controlată a fragmentelor provenite din drona rusească.
Dan a mai afirmat că, în același timp, nu putem ignora „realitatea unui război aflat la granițele noastre, care generează provocări și vulnerabilități ce trebuie tratate cu maximă seriozitate”.
„România nu este parte la acest conflict. Și totuși, consecințele lui se resimt pe străzile noastre, în gospodăriile și în ...

acum 1 ora
11






















English (US) ·
Romanian (RO) ·