Referitor la comunitatea LGBTQ+, Papa Leon a îmbrăţişat mesajul că „todos, todos, todos” sunt bineveniţi în Biserica Catolică, dar consideră „foarte puţin probabil” ca doctrina fundamentală privind sexualitatea să se schimbe curând.
„Toată lumea este invitată, dar eu nu invit o persoană pentru că are sau nu o identitate specifică. Eu invit o persoană pentru că este fiu sau fiică a lui Dumnezeu”, a declarat el.
Despre criza abuzurilor sexuale, Papa a recunoscut că este „o criză reală” încă nerezolvată, transmite AP.
„Statisticile arată că peste 90% dintre persoanele care fac acuzaţii sunt victime autentice”, a spus el, dar a avertizat că au existat şi cazuri de acuzaţii false care au distrus vieţi de preoţi.
În privinţa politicii americane, Leon nu intenţionează să se implice direct, dar va vorbi despre probleme care preocupă Biserica, inclusiv migraţia. A lăudat iniţiativa Papei Francisc de a critica ...