România intră sub Cod portocaliu de vreme rea: ploi, lapoviță și ninsori în mare parte de țară. DN1, acoperit cu zăpadă

acum 1 saptamana 17

Mare parte din România intră de luni dimineață, de la 10:00, sub avertizare Cod galben de vreme rea. În același timp, zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara este avertizată cu Cod portocaliu de ninsori abundente.

ANM a anunțat care sunt regiunile lovite de ninsori puternice.

Unde va ninge abundent

Astfel, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până marți, la ora 10:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi precipitații mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș.

În aceste regiuni se vor acumula 10 – 20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10 – 20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului, se va depune un strat nou, în general de 3 – 10 cm.

La munte, vântul va avea intensificări c...

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/romania-intra-sub-cod-portocaliu-de-vreme-rea-ploi-lapovita-si-ninsori-in-mare-parte-de-tara-dn1-acoperit-cu-zapada-20761458

Citiți întregul articol

Declinarea răspunderii !!!

SP1.RO este un agregator automat de știri din România. În fiecare articol, preluat de SP1.RO cu maxim 1000 de caractere din articolul original, este specificat numele sursei și hyperlink-ul către sursă.

Preluarea informațiilor urmăreste promovarea și facilitarea accesului la informație, cu respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform cu termenii și condițiile sursei (caleaeuropeana.ro).

Dacă sunteți proprietarul conținutului și nu doriți să vă publicăm materialele, vă rugăm să ne contactați prin e-mail la [email protected] și conținutul va fi șters în cel mai scurt timp posibil.